Merita investit in actiuni “verzi”?
19 decembrie 2009Ce concluzie putem trage in urma recent incheiatului summit de la Copenhaga? Chiar daca exprimat in limbaj diplomatic, summitul pare sa fi fost un esec, sefii statelor participante semnand in final un acord “a minima”. Majoritatea presedintilor prezenti si-au exprimat mai mult sau mai putin explicit dezamagirea privind imposibilitatea ajungerii la un acord comun.
Daca in ceea ce priveste criza economica statele au actionat concertat si s-au sprijinit pe cat posibil, problema emisiilor de carbon este una mult mai spinoasa.
Sperantele reluarii cresterii economice sunt legate de investiile in energii alternative, Statele Unite in special mizeaza foarte mult pe aceasta carte, in plus au de recuperat terenul pierdut in fata UE si a Japoniei, chiar si China se afla intr-un usor avans in domeniu.
Tarile slab dezvoltate au toate motivele sa se opuna, ele avand mult de recuperat, daca le mai sunt impuse si restrictii probabil le va fi foarte greu sa se desprinda de conditia lor actuala, tarile in curs de dezvoltare nu sunt inca pregatite sa treaca la tehnologii verzi.
Toata lumea este insa de acord ca aceasta este calea chiar daca nu toate tarile sunt pregatite acum. Este posibil ca semi-esecul de la Copenhaga sa afecteze cotatiile companiilor “verzi”, un moment bun pentru a cumpara dar avand in minte ca este o investitie pe termen lung, poate 5 ani, poate chiar mai mult.